In mod ironic, asistam la disparitia timpului liber. Traim in cea mai prospera era a istoriei omenirii, iar prosperitatea se presupune ca aduce timp liber, pentru a ne bucura de efortul depus.
Abordarea constanta a progreselor tehnologice care sporesc productivitatea sugereaza ca pana acum, ar trebui sa plecam la ora pranzului pentru a ne bucura de hobby-uri sau de viata de familie si sa luam cel putin cateva luni de vacanta pe an. Nu mai putin decat John Maynard Keynes a prezis un astfel de scenariu in eseul sau din 1928, „Posibilitati economice pentru nepotii nostri”. Desi Keynes s-a dovedit prevazator cu privire la expansiunea economiei mondiale, in ceea ce priveste timpul liber, cu greu ar fi putut gresi mai mult.
In loc sa incaseze un dividend de petrecere a timpului liber, americanii consuma necrutator mai multe bunuri si servicii si isi ridica nivelul de trai din ce in ce mai sus. Ei continua sa lucreze ore lungi si saptamani lungi, luptandu-se sa tina pasul cu soldurile cardurilor de credit. Timpul liber, daca este ceva, pare mai rar ca niciodata.
Mai mult, o alta crampe in timpul nostru liber a intrat in scena. Pe langa toate slujbele pe care le facem cu plata, in viata noastra s-a strecurat o specie de munca neremunerata. Shadowwork imbratiseaza toate locurile de munca neremunerate pe care le facem in numele intreprinderilor si organizatiilor. Cartea mea ShadowWork: The Unpaid, Unseen Jobs That Fill Your Day ofera un fel de ghid de teren pentru acest nou fenomen. Rareori recunoastem munca in umbra pe care o facem, chiar daca ne punem propria benzina, ne scanam si ne punem in bagaj propriile alimente, ne compunem propriile salate la barul de salate sau ne rezervam propria calatorie pe Orbitz. Cu toate acestea, in fiecare an, transforma mai multe momente de petrecere a timpului liber in ocazii pentru munca neremunerata.
Desi multe sarcini din umbra sunt mici, ele ciugulesc timpul nostru neangajat ca o scoala de pisici flamanzi. Shadowwork include constant noi locuri de munca in listele noastre de sarcini. Acceptam aceasta tendinta in mare masura pentru ca nu am observat ca munca din umbra intra in rutinele noastre. In plus, suntem inclinati sa o acceptam, deoarece munca in umbra este in concordanta cu respectul general al culturii noastre fata de munca.
Statele Unite, de exemplu, sunt singura natiune industriala avansata fara o lege care sa stabileasca o perioada minima de vacanta pentru angajati. Iar un studiu realizat de Oxford Economics a indicat ca din 2000 pana in 2013, zilele de vacanta anuale ale muncitorului american mediu au scazut de la 20,9 la 16. In The Big Squeeze , cartea sa din 2008 despre forta de munca americana, Steven Greenhouse a scris ca americanii lucrau „trei plini”. – timp de saptamani mai mult decat muncitorul britanic mediu, cu sase saptamani mai mult decat muncitorul mediu francez si cu noua saptamani mai mult decat muncitorul mediu german.” El a adaugat ca 36% dintre americani nu au folosit toata vacanta pe care si-au castigat-o.
Lucrul in umbra, deci, este genul de sindrom pe care psihologii il numesc „sintonic al egoului” – este in concordanta cu predilectia noastra. Chiar si asa, daca ne putem disloca momentan din scufundarea noastra in munca, poate ca putem examina compromisurile pe care le facem in jurul muncii si timpului si sa incepem sa dezvaluim misterul petrecerii timpului liber.
Luati in considerare cazurile in care consumatorii aleg in mod voluntar munca in umbra, chiar si atunci cand nu exista niciun avantaj financiar. De exemplu, multi prefera sa-si pompeze propria benzina, deoarece ii scoate mai repede din benzinarie si astfel „economiseste timp”. Americanii sunt foarte dornici sa economiseasca timp si bani, de parca toti aspiram sa devenim niste barbati care se misca rapid. Dar „economisirea timpului” este o descriere pur cantitativa: evita intrebarea ce facem cu acel timp si cum se simte timpul.
Pentru multi, economisirea timpului poate insemna economisirea de bani. Etosul american le-a echivalat de mult timp pe cele doua. Cu mai bine de doua secole in urma, Benjamin Franklin a declarat ca „timpul este bani” si multi par sa vada cele doua lucruri ca fiind interschimbabile, unul convertibil in altul. In special, vedem timpul ca ceva pe care il putem transforma in bani, fie prin castigarea unui salariu pe ora, fie prin inventarea unui nou widget.
Cu toate acestea, se pare ca nu facem niciodata invers: convertiti banii in timp – de exemplu, luand toate acele zile de vacanta castigate. Nici nu intelegem ca timpul si banii nu sunt masurati la aceeasi scara. Banii sunt un mijloc de schimb – un mediu masurabil, finit si universal recunoscut. O bancnota de 5 USD conteaza la fel in California ca in New Jersey sau, de altfel, in Paris, cu mici ajustari.
Dar timpul – felul de timp pe care il traim – este, in contrast, atat o experienta personala, cat si o valoare infinita. Cu siguranta, il putem masura in ore sau zile si chiar si stabili preturi pe anumite segmente ale acestuia, dar acele sume finite nu sunt timp asa cum am experimentat. Ora ceasului sau calendarului este ceva marcat pe un criteriu extern, obiectiv. In schimb, timpul pe care il traim, moment in moment, este in cele din urma o experienta interioara.
Prin urmare, luati in considerare modul in care va pretuiti timpul cand va confruntati urmatoarea cu o oportunitate de lucru in umbra. Sa-ti faci propria salata la barul de salate iti poate oferi mai mult control asupra acelor verdeturi. Pe de alta parte, lasarea bucatariei sa faca salata iti permite sa mai petreci cateva momente la masa bucurandu-te de compania familiei si prietenilor tai. Ar putea merita compromisul. Acordarea atentiei calitatii timpului dvs. va poate permite sa recastigati o parte din timpul liber pierdut, redandu-va proprietatea asupra celui mai pretios lucru pe care il aveti. Facand acest lucru, iti vei putea petrece timpul din viata ta.
