Pandemia de coronavirus a creat un cadru global in care guvernele pot actiona in sprijinul afacerilor si al persoanelor. Romania, desi are posibilitatea de a interveni prin amabilitatea programelor si politicilor UE si prin derogari de la respectarea unor tratate, fie nu actioneaza deloc, fie o face foarte lent si superficial.
In timp ce unele guverne au intervenit in aceasta perioada prin instrumente fiscal-bugetare cu un impact de pana la 50% din PIB in Italia (fara a mai mentiona 28% in Germania, 19% in Franta, 12% in Polonia, 11% in Spania si 6,5% in Serbia), Romania a reusit pana acum sa sustina asistenta fiscala in valoare de doar 3,5% din PIB.
Guvernul a pus in aplicare anumite masuri. Finantarea a fost redirectionata catre sistemul de sanatate, s-au efectuat plati suplimentare, au fost garantate sau subventionate dobanzile la imprumuturile pentru IMM-uri si s-au achitat o parte din cheltuielile parintilor obligati sa ramana acasa. Termenul limita pentru plata anumitor impozite locale a fost prelungit si s-au acordat reduceri de 5-10% companiilor care isi platesc impozitele la timp.
E prea putin. Romania, pe langa faptul ca nu este capabila sa rezolve problemele cronice din unele domenii in care statul si-a dovedit multa vreme incompetenta, precum sistemul de sanatate, educatia, turismul si agricultura, nu pare sa aiba acum nicio capacitate de reactie proactiva si refuza, de exemplu, sa utilizeze substantial fondurile pe care UE le-a indreptat pentru a reduce efectele Covid-19.
Ca atare, in timp ce personalul medical din Romania primeste un bonus de 500 de euro pentru angajarea la munca cu risc ridicat in timpul crizei, in Franta, functionarii publici (in afara sistemului medical) au primit un bonus de 1000 de euro, iar in Italia, parintii care lucreaza in in domeniul medical li s-au oferit 1000 de euro pentru a putea plati bonele care sa aiba grija de copiii lor.
Mai mult, guvernul italian a alocat 150 de milioane de euro produse Made in Italy, in timp ce Romania nu a gasit inca solutii concrete pentru a sprijini companiile care produc masti de unica folosinta. Alte state au gasit instrumente pentru a sprijini antreprenorii, pentru a-si limita dependenta de produsele chinezesti, pentru a muta investitiile, dar companiile romanesti inca asteapta ca guvernul sa devina un partener atat de necesar in aceste perioade critice.
In Romania, persoanele vulnerabile, fortate sa ramana izolate de sine, erau departe de viziunea si preocuparile guvernului, desi UE a pus la dispozitia statelor membre un fond pentru cei mai defavorizati. In acest sens, singura masura – insuficienta si necorelata cu realitatile societatii romanesti – s-a limitat la mobilizarea a 1.000 de asistenti sociali pentru a avea grija (nu este foarte clar cum) de persoanele in varsta izolate. Intre timp, Spania a alocat 300 de milioane de euro pentru asistenta persoanelor dependente, a platit 900 de euro pe luna persoanelor care nu isi puteau plati chiria si 800 de euro pentru fiecare persoana vulnerabila.
Educatia a fost profund tulburata de-a lungul acestei perioade, predarea online nu fiind o prioritate reala, in special in grupele de varsta preuniversitare. Copiii fara acces la instrumentele TIC, inscrisi in scoli subfinantate, cu profesori dezorientati, se lupta, in timp ce Italia a transferat 135 de milioane de euro in plus la bugetele scolilor si universitatilor.
Daca nu acum, atunci cand?
Contextul acestei pandemii ar fi putut fi o oportunitate de a recupera o parte din marea disparitate dintre Romania si alte state membre dezvoltate ale UE. Dar Romania nu a avut curajul, inspiratia si poate interesul de a lua decizii critice, pentru a sustine in cele din urma acele domenii cruciale pentru un stat european.
