Ultimul raport realizat asupra inflatiei, a fost facut public acum cateva zile de Banca Nationala a Romaniei, si contine referiri foarte pozitive in privinta cursului de schimb. Banca Centrala atrage atentia ca aprecierea accentuata a leului de la sfarsitului anului 2006 s-a datorat in principal afluxului important de capitaluri speculative. Din aceasta cauza, inversarea de tendinta e oricand posibila.
Potrivit raportului realizat de BNR, leul s-a apreciat in 2006 in fata monedei unice europene 7,2% in termeni nominali, respectiv 12,4% in termeni reali. In comparatie cu dolarul, leul sta si mai bine. A castigat 19,4% in termeni nominali, respectiv 25,2% in termeni reali. Iar in ceea ce priveste ultimul trimestru, in special in noiembrie si decembrie, a avut o contributie decisiva la intarirea leului.
“Leul a fost destul de stabil, iar cursul a înregistrat variaţii de circa un ban, pe volume normale de tranzacţionare, în timp ce valutele din regiune au câştigat peste 1% faţă de euro, dar în contextul unor pieţe volatile”, a declarat un dealer, citat de Mediafax.
Conform specialistilor, evolutia cursului de schimb a fost determinata in principal de intrarile importante de capital speculative. Insa aprecierea leului a fost sustinuta si de intrarile de capital sub forma imprumuturilor financiare – si aici e vorba in special de cele ale sectorului bancar si de investitiile de portofoliu. Acestea s-au amplificat ca urmare a apropierii aderarii, mentinerii unui nivel ridicat al dobanzilor si, de asemenea, imbunatatirii ratingului de tara.
Altfel spus, nu este deloc exclus ca in anul 2007 sa asistam la o crestere a volatilitatii cursului de schimb. Este de asteptat ca perioadele de apreciere a leului sa alterneze cu cele de depreciere. Iar variatiile de curs sa fie din ce in ce mai semnificative. Nu sunt putini analistii care vad in 2007 un raport de schimb euro-leu cuprins intre 3,30 si 3,60.
Altfel spus, chiar daca pe ansamblu, este probabil ca si in 2007 sa continue aprecierea leului fata de euro in termeni reali, nu si nominali, exista sanse serioase sa asistam pe parcursul anului la momente in care leul se va deprecia puternic in raport cu euro. Un rol important in materializarea acestui scenariu il va juca evolutia deficitului de cont curent, precum si gradul de acoperire al acestuia din investitii straine directe. In plus, orice schimbare a perceptiilor de profitabilitate ar putea determina iesirea, la fel de rapida ca si intrarea de la sfarsitul lui 2006, a capitalurilor speculative.