Plimbare pe strazile Brailei, in cautarea elegantei din trecut

Pentru mine, Braila nu este un oras oarecare, ci un loc plin de povesti, pe care il asociez cu vacantele din copilarie, cand veneam, vara, in vizita la bunici. Fata de Tulcea, unde locuiam, Braila mi se parea un oras extrem de mare, elegant, cu multa agitatie pe strazi, asa ca in zilele petrecute aici, imi doream sa vad cat mai multe si, neaparat, sa ma plimb cu tramvaiul, pentru ca acasa nu aveam ocazia asta.

Desi are cateva muzee si, in plus, se bucura de compania Dunarii, Braila nu e o destinatie de vacanta sau un oras celebru pentru obiectivele sale turistice. Zestrea trecutului s-a risipit pur si simplu, din neglijenta sau nepasare, iar, in prezent, trebuie sa privesti cu multa atentie pentru a intrezari cate ceva din farmecul de altadata. Braila are o istorie frumoasa, dar care, din pacate, nu a fost dusa mai departe, ci a ramas undeva suspendata in timp, lasata in parasire si acoperita de praf. Sufocata de renovarile kitsch, in Braila e tot mai greu sa respiri parfumul trecutului ei elegant.

La o simpla cautare de imagini cu Braila veche pe Google, apar o multime de fotografii cu strazi pietruite, parcuri si spatii verzi sau cladiri cochete, avand la parter pravaliile negustorilor si la etaj locuinte. Acum, din acestea nu a mai ramas decat amintirea povestita de batrani sau redata de cartile postale din trecut.

M-am reintors, dupa multi ani, in acest oras si l-am privit cu alti ochi. L-am gasit mult mai mic, chinuit de schimbari agresive, cu sali de jocuri de noroc imprastiate peste tot si cu un centru vechi tacut, in care casele scorojite incearca sa reziste in fata timpului, cu o indrazneala demna de respect. Strazile mi s-au parut mai inguste, dar asta probabil din cauza ca acum locuiesc de ceva vreme in Bucuresti, unde inaltimile si distantele se masoara cu totul diferit.

In secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, profitand de situarea pe malul Dunarii, Braila s-a dezvoltat puternic, din punct de vedere economic si a devenit un important centru comercial al tarii. Blocurile comuniste, construite ulterior, au sters o bucata de istorie de pe fata orasului, insa cred ca cel mai mult i-a daunat modernizarea fara gust, refacerea unor cladiri, fara a tine cont de arhitectura originala sau de stilul predominant in zona. Magazinele cu termopane de la parterul caselor vechi, cu firme neon, cu bannere si reclame intruzive, fac o nota discordanta, chiar suparatoare, as zice, cu partea de sus, care mai pastreaza inca urmele constructiei originale. Nici in centru nu lipsesc cladirile cu sticla care, ce ironie!, reflecta de multe ori in oglinda imaginea unor case vechi.

Este adevarat, mai exista si unele cladiri care si-au pastrat aspectul, insa, din pacate, sunt tare putine. Din loc in loc, copacii umbrosi dau viata constructiilor si infrumuseteaza strazile, aducand un pic de prospetime pe fata acestui oras. Daca ai rabdare si te plimbi pe stradute laturalnice, poti sa ai surpriza sa dai peste constructii interesante, cu detalii deosebite.

Am fost foarte curioasa sa vad cum mai arata centrul vechi, locul unde altadata ma plimbam admirand cu gura cascata toate constructiile aflate de-o parte si de alta a strazii principale si care mi se pareau impresionante. Fosta strada Regala, in prezent, strada Mihai Eminescu, este zona preferata de promenada a locuitorilor orasului. A luat nastere in timpul dominatiei turcesti a orasului (1774 – 1828) si, initial, era pavata cu lemn, pentru ca apoi sa fie refacuta cu piatra.

Multe dintre cladirile ce o marginesc au fost renovate acum ceva vreme, in timp ce o parte din ele inca asteapta sansa la o noua viata.

Hotelul Pescarus, unul dintre monumentele-simbol ale Brailei de altadata, zace in ruine. Construit in anul 1892, hotelul purta, initial, numele de Bristol si a fost ridicat de catre negustorul H. Hirschhorn, dupa un proiect al arhitectului Paul M. Mihail, fiind decorat cu mobilier adus de la Berlin. Parterul gazduia o serie de magazine cu stofe de lux, aflate la mare cautare. Stilul constructiei, fatada in stil eclectic si axele monumentale au reprezentat o noutate pentru arhitectura dominanta in acea vreme in oras, cu edificii de tip han. Astfel ca, in scurt timp, hotelul Bristol a devenit o emblema a Brailei. In perioada comunista, a fost rebotezat „Pescarus”, nume care i-a ramas si astazi. Ca multe alte cladiri, hotelul este victima disputelor dintre diferiti proprietari care il revendica de mai multi ani in instanta. In acest timp, constructia priveste trista la trecatori, cu speranta ca intr-o buna zi isi va redobandi stralucirea.

De cealalta parte a strazii, inspre Piata Traian, se afla Teatrul Dramatic Maria Filotti. Cladirea a fost construita in stil baroc in anul 1862, de catre fratii Rally, in locul unui han distrus de un incendiu. La 11 decembrie 1895, aici s-a inaugurat Teatrul Rally unde au avut loc reprezentatii ale unor trupe celebre din tara si din strainatate. In secolul XX, edificiul a ajuns, prin donatie, in patrimoniul Brailei. In 1954, isi schimba denumirea in Teatrul de Stat Braila, iar cincisprezece ani mai tarziu, primeste numele de Maria Filotti, in cinstea talentatei actrite nascute la Braila. Imobilul in care se afla teatrul a fost consolidat si refacut intre anii 1980 si 1988, insa cred ca nu i-ar strica o noua restaurare.

Intrarea actorilor are si ea o poveste frumoasa. Pe vremuri, in acest loc se afla farmacia Berechet, ridicata in anul 1858 de catre arhitectul italian Zambetti pentru farmacistul grec Sofocle Rasty Petzalis. Ulterior, in 1921 aceasta a ajuns in posesia colonelului farmacist C. Ionescu Berechet, de la care ii provine numele actual. Cunoscuta si ca “Farmacia Curtii Regale”, aceasta era frecventata de elita societatii. Cladirea are si in prezent o culoare si o arhitectura ce ies in evidenta fata de edificiile de langa ea.

In capatul dinspre Dunare al strazii regale, se afla Piata Traian, avand in mijloc un parc linistit, cu copaci inalti, flori si o fantana, loc perfect pentru putina relaxare la umbra.

In parc, se inalta cu grup statuar dominat de bustul imparatului Traian, alaturi de alte doua personaje: un tanar, alaturi de parintele sau. Monumentul a fost ridicat in anul 1906, cu ocazia implinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani. Initial, la baza soclului se afla o inscriptie ce facea referire la Regele Carol I (“Ridicat in al 40-lea an de glorioasa domnie a M. S. Regelui Carol I”) care a fost inlaturata in 1948. In anul 2011, ansamblul statuar a fost renovat, marmura fiind curatata printr-un procedeu special, astfel ca acum se afla intr-o stare foarte buna.

Tot in parc, se afla un alt simbol al orasului, si anume Ceasul Public din Braila. Acesta dateaza din anul 1909 si a fost realizat in stil baroc, avand o inaltime de peste 11 metri. Pe soclu, este redata o corabie, facand trimitere la Dunare. Probabil ca  s-a avut in vedere legatura cu fluviul atunci cand au fost alese culorile ceasului: alb si albastru deschis. Nu pot sa zic ca ma incanta aceasta nuanta, mi se pare prea tare, insa ma bucur ca macar a fost renovat de curand si contina sa functioneze si in prezent.

Nu mai tineam prea bine minte faleza Dunarii, insa vazand-o, mi-am dat seama ca e mai mica si mai simpla decat cea din Tulcea. In jur, e liniste si doar cativa caini tulbura, din cand in cand, cu latratul lor tacerea Dunarii.

Chiar daca Braila s-a schimbat atat de mult fata de perioada ei de inflorire, vacantele petrecute aici ma fac s-o indragesc in continuare si sa sper ca intr-o zi ii va fi mai bine. Mi-ar placea sa am ocazia sa o descopar mai bine, nu doar pe fuga si sa-i admir gradinile si locurile ascunse. Indiferent cat de prafuita sau mutilata este, Braila va reprezenta mereu pentru mine un loc plin de amintiri frumoase, pentru ca aroma trairilor din copilarie isi face simtita prezenta si indulceste imaginea trista a prezentului.