“Buna,
Ma numesc Raluca, am 25 de ani si un baiat de 3 ani. De tatal copilului m-am despartit inca dinainte de nastere, si am ramas singura sa il cresc pe Vladut. Singurul meu ajutor a fost mama mea, care m-a sprijinit dintotdeauna si m-a ajutat atunci cand am avut probleme.
Totul a inceput in urma cu 1 an si jumatate, cand am fost nevoita sa ma mut in alt oras pentru a-mi cauta un serviciu din care sa ma intretin pe mine si pe Vladut. Si pentru ca trebuia sa lucrez nu am putut sa imi iau copilasul cu mine, acesta a ramas cu mama mea deoarece este pensionara si are tot timpul din lume sa se ocupe de toate nevoile celui mic.
Din fericire am gasit relativ repede un job, si intr-o luna incepean deja sa lucrez pe un salariu decent, zic eu. La serviciu l-am cunoscut pe Cosmin, un tip foarte carismatic, amabil, dragut si care sarea in ajutorul oricui. El lucra de mai mult timp acolo, asa ca mi-a fost un fel de mentor, daca pot spune asa. Relatia amicala era foarte buna, asa ca am inceput sa iesim impreuna in oras din ce in ce mai des.
Fara sa imi dau seama deja formam un cuplu, si in doar 3 luni ne-am mutat impreuna. Eram amandoi foarte fericiti, ne intelegeam minunat, insa el nu stia un singur lucru despre mine: faptul ca il am pe Vladut. Am incercat sa ascund cat mai bine acest lucru fata de oricine deoarece credeam ca o sa isi schimbe parerea despre mine.
Lunile treceau, relatia devenea tot mai serioasa, pana cand, acum 7 luni m-a cerut de nevasta. Totul era minunat, ma simteam cea mai iubita femeie din lume, aveam tot ce imi doresc, insa nu puteam sa ii spun logodnicului meu ca am un copil. L-am intrebat daca isi doreste copii si a spus ca de abia asteapta sa intemeiem o familie si sa fie tatic.
Am cerut si sfatul mamei, care mi-a spus ca el merita sa stie adevarul si ca daca ma iubeste cu adevarat ma va accepta asa, si cu Vladut. Insa zilele treceau si mie imi era din ce in ce mai greu sa ii spun adevarul. Stiam ca nu puteam avea nunta fara sa ii spun de existenta lui Vladut, chiar daca ma gandisem la asta. Nunta avea sa fie restransa, deoarece singurul restaurant pe care l-am mai gasit avea o capacitate de 70-80 de persoane (stabilisem nunta la inceputul lui noiembrie).
Cu o saptamana inainte de nunta Vladut a inceput sa se imbolneveasca, iar mama m-a chemat de urgenta acasa. M-am dus, iar lui Cosmin nu i-am spus nimic si am fost prea lasa sa ii mai raspund la telefon timp de 2 saptamani. Nici macar la nunta noastra nu am avut curajul sa ma duc deoarece stiam ca vor fi intrebari de genul “Unde ai fost?”, “De ce ai plecat asa?” sau “De ce nu mi-ai raspuns la telefon?”.
Stiam ca dadusem cu piciorul oricarei sanse de a fi fericita cu el, asa ca am incercat sa demisionez de la job fara ca el sa stie. Am ajuns la serviciu, imi pregateam demisia si imi strangeam lucrurile, si ma gandeam ca este totul minunat ca nu trebuie sa ii dau explicatii lui Cosmin. Insa, cand sa ies din firma il vad pe el, care ma astepta in masina si, evident, dorea explicatii.
Am inceput sa plang si sa ii marturisesc totul, fiind extrem de convinsa ca dupa ce am facut nu ma va ierta niciodata. Spre uimirea mea nu a fost chiar asa, deoarece Cosmin nu era genul de barbat care sa nu mai iubeasca o femeie doar pentru ca aceasta are un copil dintr-o relatie anterioara (si asta trebuia sa o stiu despre el!).
Cel mai socant moment a fost cand mi-a spus ca el vorbise cu mama mea si ca ea ii spusese tot adevarul cu o luna in urma, iar el astepta doar ca eu sa fiu sincera si sa ii spun de copil. Mi-a mai spus si ca nunta s-a amanat putin, pentru cand voi fi eu pregatita sa ma duc in fata altarului. Nu imi venea sa cred ce barbat avusesem langa mine si ii dadusem cu piciorul. Nu credeam ca ma va ierta vreodata sau ca ma va accepta cu Vladut, insa nu a fost asa.
Acum stam de o luna impreuna , ca o familie adevarata, iar el mi-a aratat ca tine foarte mult la Vladut si ca isi asuma responsabilitatea de tata, chiar daca el nu este tatal biologic al fiului meu. Acum sunt mai fericita ca niciodata si stiu ca el este barbatul potrivit pentru mine!”
