O masura buna ar fi scaderea impozitului de la 10% la 1% coroborata cu retinerea la sursa ar ajuta piata de capital, a declarat Horia Gusta, presedinte al Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF). ,,Aceste doua masuri, in opinia noastra, vor aduce foarte multi bani care au luat calea investitiilor in piete straine si in criptomonede. Cred ca in acel moment vom fiscaliza foarte multi bani”, a spus el, in cadrul unei conferinte.
,,Asta este un argument extrem de important pe care l-am pus pe masa Ministerului de Finante: fiscalizarea banilor care sunt plecati astazi catre platforme de investitii din afara tarii si catre criptomonede cu sume extrem de mari. Se estimeaza ca sunt cateva miliarde de euro plecare din Romania in aceasta zona. Aceasta masura credem ca ar creste foarte mult valoarea activelor in administrare si numarul investitorilor in aceasta industrie”, a explicat presedintele AAF.
Pe de alta parte, spune el, este nevoie de companii la bursa.
,,Credem ca este necesara o legislatie care lipseste astazi complet a REIT. Astazi vin companii la bursa care au expunere imobiliara dar ne uitam in jurul nostru: aproape toate tarile din Europa au o legislatie, iar la noi lipseste. Poate o modalitate de a dezvolta industria pe langa numarul de companii ar fi aceea a extinderii plajei de instrumente in care fondurile sa investeasca”, a mai spus Horia Gusta.