Dacă ne luăm după definiția din dicționar, trainer este unul din sinonimele cuvântului antrenor. Dar în domeniul videochatului, trainerul nu antrenează modelele pentru ca acestea să-și îmbunătățească condiția fizică, ci pentru a le forma în vederea obținerii unor performanțe mai bune în industria în care activează. Explicată în acest mod, meseria de trainer nu pare una foarte dificilă, mai ales deoarece majoritatea oamenilor cred că modelele de videochat nu fac altceva decât să stea de vorbă pe internet cu diferite persoane din toate colțurile lumii. Dar luat la bani mărunți, un post de trainer presupune disciplină, creativitate și dedicație.
Cu ce se ocupă un trainer de videochat și cum poți deveni unul?
Pentru a se dovedi un specialist în adevăratul sens al cuvântului, orice trainer trebuie să creeze pentru modelele pe care le formează un cadru potrivit educației lor și pentru ca munca sa să dea roade, să le ofere mai întâi acestora o perspectivă amplă asupra subiectelor dezbătute. Din acest motiv, orice trainer, nu doar cei de videochat, trebuie să cunoască foarte bine domeniul pentru care își formează cursanții.
Apoi, trainerii mai trebuie să se priceapă și la gestionarea timpului de lucru pe care îl au la dispoziție alături de cursanții lor. Pentru a fi respectat, trebuie să respecți mai întâi și cineva ca un model de videochat nu are nicio secundă de pierdut având în vedere că sunt atât de mulți bani în joc. Astfel, cursurile de training ar trebui în mod normal să fie împărțite în două părți complet separate: una teoretică, urmată de una practică. Teoria fără practică pur și simplu rămâne la stadiul unor hârtii consumate în zadar, iar practica fără teorie nu dă rezultate pe termen lung, mai ales că nu toată lumea are memorie de lungă durată.
Nu în ultimul rând, un trainer respectabil trebuie să explice ceea ce predă atât de bine, încât să nu mai existe loc de întrebări. La fel ca un profesor care urmărește ca elevii săi să plece acasă cu lecția învățată, și un trainer trebuie să-și aleagă subiectele și să le prezinte atât de bine încât cursanții săi să poată pune în aplicare imediat lucrurile învățate.
Ce calități are un trainer excepțional?
Există traineri obișnuiți și traineri care te ajută să-ți atingi adevăratul potențial într-un timp scurt și prin metode care mai de care mai creative și mai relaxante. Ultimii îi recunoști ușor pentru că împărtășesc niște calități comune, greu de trecut cu vederea.
- În primul rând, trainerii de succes, ca cei de la Savage Studio, un studio videochat București unde toate modele au parte de un trainer personal, sunt foarte buni în domeniul lor de activitate. Spre deosebire de alți traineri, aceștia au experiență în industria videochatului și cunosc foarte bine metodele prin care își pot susține cursantele să devină niște modele strălucite;
- În al doilea rând, trainerii excepționali sunt buni oratori. Nu poți să devii un trainer bun dacă nu știi să vorbești în public și ți-e teamă să dezchizi gura când te afli mai multor persoane. Și în plus, mai trebuie și să lucrezi foarte bine sub presiune și oricât de mult ar încerca să te influențeze cei cu care lucrezi, să-i asculți și să le înțelegi problemele, dar să nu te lași distras de ele.
- Trainerii excelenți mai sunt și buni organizatori. Ei își pregătesc din timp materialele de lucru și își structurează materia în așa fel încât să o poată preda fără să-i încarce pe cursanții lor cu un volum prea mare de informații, dar nici să-i plictisească. Cu alte cuvinte, sunt niște persoane foarte echilibrate, iar acest lucru se reflectă și în munca lor.
- Ultima condiție nu pare chiar foarte importantă, dar noi, cel puțin, considerăm că este un MUST când vine vorba de training în domeniul videochatului: umorul. Dacă nu ai umor și nu știi să destinzi o atmosferă tensionată, ar trebui să te gândești de două ori înainte să aplici pentru un astfel de post pentru că vei lucra cu multe modele la început de drum care nu de puține ori se lasă copleșite de emoții și nu trebuie să piardă în fața lor.