Alegerea locației pentru aniversarea copilului: 6 sfaturi utile

Ai deja o idee despre cum vrei să fie petrecerea copilului tău? Ai stabilit deja tematica, lista cu invitați și meniul? Atunci tot ce îți mai rămâne de făcut, este să te decizi asupra locației.

Știm că nu îți va fi ușor, date fiind opțiunile nenumărate pe care le ai astăzi la dispoziție. Dar pentru a-ți veni în ajutor, avem pentru tine 6 recomandări utile. Descoperă-le în rândurile ce urmează.

Vârsta sărbătoritului

Unele locuri de joacă sunt dedicate copiilor de anumite vârste. De aceea, este bine să alegi un spațiu de joacă cu jocuri atractive și sigure pentru copilul tău.

Pe măsură ce cresc, cei mici își modifică preferințele de joacă și descoperă noi jocuri, ce le captează atenția. De aceea, un loc de joacă potrivit pentru copiii de 3 ani, nu va prezenta interes pentru cei mai mari.

Numărul participanților

Copiii care merg în colectivitate, sunt nerăbdători să își invite colegii la petrecere, iar tu trebuie să ai grijă că există suficient spațiu pentru ei. Alege un loc de joacă pentru copii încăpător, cu o zonă generoasă de servit masa, spațiu de joacă și zonă de relaxare pentru părinți.

În acest mod, asiguri fiecărui invitat mediul perfect pentru o petrecere memorabilă.

Buget

Bugetul este un alt criteriu important în alegerea locației de petrecere. Stabilește suma pe care o aloci evenimentului, având grijă să incluzi închirierea spațiului, animatori petreceri copii, meniul și accesoriile de party pe care le vei utiliza pentru decor.

Locurile de joacă îți oferă pachete atractive, ce includ spațiul, meniul, băuturile și diferite facilități, necesare unei petreceri reușite.

Tematică

Chiar și pentru sărbătoriții mai mici, există personaje preferate și pasiuni, ce pot fi o sursă excelentă de inspirație pentru tematica unei petreceri. Indiferent dacă cel mic alege pirați, exploratori spațiali, Spiderman, Superman, Elsa și Ana sau clovni, îi pot avea la petrecere, într-un decor tematic.

În funcție de tematică, vei alege decorul de petrecere, meniul sau programul de divertisment al animatorilor, care vor spori veselia în timpul evenimentului.

Siguranță

La prima vedere, vei remarca cât de atent este decorat locul de joacă, cu echipamentele perfecte, ce captează atenția copiilor din primele clipe. Dar cât de sigur este locul de joacă? Deține echipamente de joacă sigure, certificate, realizate din materiale de calitate?

De asemenea, atenția acordată curățeniei, este importantă. Fiind un spațiu frecventat de multe persoane, este important ca acestea să fie corect igienizate, după fiecare eveniment.

Discută cu proprietarii locului de joacă, pentru a afla mai multe despre dotările existente și măsurile de igienă implementate.

Diferite facilități

Localizarea locului de joacă, locurile de parcare disponibile sau un serviciu de catering sunt câteva dintre alte detalii, pe care este bine să le iei în considerare.

Este de preferat să te orientezi către un spațiu de joacă, situat într-o zonă accesibilă, la care se poate ajunge, fără prea mult timp pierdut în trafic. În plus, diferitele facilități pe care ți le oferă contează, deoarece te ajută să organizezi fără efort, o petrecere aniversară de vis pentru copilul tău.