- De-ar fi pe negandite sa vrei sa gasesti neasemuitul, minunea nemaipomenita din povesti; unde ar fi sa o cauti. – Thomas Mann
- Nu exista inlocuitori pentru carti in dezvoltarea unui copil. – May Ellen Chase
- Fiecarei persoane cel putin o data in viata i se ofera sansa de a-si schimba radical viata, insa majoritatea nici nu o observa si merg mai departe de parca nimic nu s-ar fi intamplat. – Anonim
- Chiar si dupa ce mi-am petrecut toata viata printre intelepti, nu am gasit nimic care sa fie mai bun ca tacerea. – Anonim
- Cand vezi sufletul pur si nevinovat al unui copil, iti vine sa zici ca orice mama e o nascatoare de Dumnezeu. – Francis Bacon
- Americanii gasesc intotdeauna singura solutie corecta.Dupa ce le-au incercat pe toate celelalte. – Anonim
- Omul adevarat doreste sa asigure nu numai traiul si fericirea lui, ci, pe cat e posibil si in putinta lui, si a altora. – Janos Bolyai
- Inteligenta e un mijloc de adaptare la mediu al instinctului de conservare. – Camil Petrescu
- E drumul tau si numai al tau, alti oameni pot sa mearga langa tine, dar niciunul nu il va putea merge pentru tine. – Anonim
- Oriunde te indrepti, indiferent de vreme, adu cu tine intotdeuna stralucirea propriului tau soare. – Anthony J. Angelo
- Asta e fascinant la carti: iti permit sa calatoresti fara sa faci un pas. – Jhumpa Lahiri
- Nu ai aflat inca? Lumina ta ilumineaza intreaga lume. – Rumi
- Viata este un drum mare cu multe semne. – Bob Marley
- Problema noastra este faptul ca noi credem ca avem timp. – Buddha
- Nu vom putea niciodata obtine pacea in lume pana nu facem pace in noi insine. – Anonim
- A fi original inseamna, intr-un anumit fel, a dovedi mediocritatea celorlalti. – Ernesto Sabato
- Nu toti iti vor intelege drumul vietii.E in regula, nu ei trebuie sa treaca prin el, ci tu. – Anonim
- Atunci cand realizezi ca ai gresit, imediat ia masuri sa le corectezi. – Anonim
- Copiii sunt stapaniti instantaneu si in mod natural de fericire, pentru ca ei insisi, prin natura lor, sunt bucuria si fericirea. – V.M. Hugo
- Nu am gresit.Doar am gasit 10.000 de variante care nu functioneaza. – Thomas Edison
- Cand pierzi, ai grija sa nu pierzi lectia. – Dalai Lama
- Traim din ce primim, dar ne cream viata din ce oferim. – Winston Churchill
- A vrut sa incerce fiecare drum posibil si a sfarsit prin a nu urma niciunul. – Paul Coelho
- Fii sincer chiar si in raport cu copilul: pastreaza promisiunea, altfel il vei invata sa minta. – L. Tolstoi
- Chiar si un prost, daca tace, pare intelept. – Anonim
- Copiii nu-si amintesc ceea ce incerci sa-i inveti.Ei isi amintesc ceea ce esti. – Jim Henson
- Omul este suma actiunilor sale, a ceea ce a facut, aceea ce poate face, nimic altceva. – John Galsworthy
- Ocazia trebuie sa fie creata, nu sa astepti sa ajunga la tine. – Francis Bacon
- Cand un nebun are un drum, drumul se termina si nebunul continua. – anonim
- Ne ingrijoram despre ce ar putea deveni in viitor un copil, dar uitam ca el este cineva si acum. – Stacia Tauscher
- Privirea ta va deveni limpede, doar atunci cand vei putea sa te uiti in inima ta.Cine priveste in jurul sau–vede doar vise, cel care se uita in interiorul sau–se trezeste. – Carl Jung
- Copiii n-au stiut niciodata sa isi asculte parintii, dar au reusit intotdeauna sa ii imite. – James Arthur Baldwin
- Daca nu obtii tot ce iti doresti, gandeste-te la lucrurile nerealizate pe care nu ti le doresti. – Oscar Wilde
- Fericirea nu se gaseste intotdeauna in urma cautarii.Uneori apare cand ne asteptam mai putin. – Anonim
- Probabil ca nu exista zile mai fericite din copilarie, ca acelea petrecute citind o carte extraordinara. – Marcel Proust
- Iubirea adevarata vrea binele celui iubit. – Umberto Eco
- Nu te intreba cat te costa o carte.Intreaba-te cat te costa daca nu o citesti. – Jim Rohn
- Este atat de greu cand trebuie sa fac ceva, si atat de usor cand imi doresc asta. – Annie Gottlier
- O carte trebuie sa fie ca un topor de gheata care sa sparga marile inghetate din sufletul tau. – Franz Kafka
- Nu te intreba pe care drum sa o iei in viata, intreaba-te pe care sa n-o iei. – Tudor Musatescu
- In viata, in general, norocul e rar, in dragoste si mai rar. – Epictet
- Dalai Lama citate intelepte despre viata. – Anonim
- Inteligenta este abilitatea de a evita munca, dar in asa fel incat sa se faca. – Linus Torvalds
- Omul care este nascut cu un talent pe care are menirea de a-l folosi gaseste cea mai mare fericire in folosirea acelui talent. – Johann Wolfgang von Goethe
- Daca toata lumea gandeste la fel, inseamna ca nimeni nu gandeste. – Benjamin Franklin
- Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majoritatii este constiinta omului. – Harper Lee
- Numai cei educati sunt liberi. – Epictetus
- Timpul este cel mai bun autor: el gaseste mereu un final perfect. – Charles Chaplin
- Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti. – Nicolae Iorga
- Daca traiesti o viata de pretexte si scuze, viata ta nu valoreaza nimic pana cand nu faci ceva care iti schimba intr-adevar realitatea. – Anonim
- Intreaga istorie a lumii se poate rezuma la aceasta: atunci cand natiunile sunt puternice, ele nu sunt intotdeauna juste, iar cand vor sa fie juste, nu mai sunt puternice. – Anonim
- Inainte sa te declari deprimat sau lipsit de respect de sine, asigura-te ca nu esti inconjurat de idioti. – Sigmund Freud
- Omul s-a nascut cu o mare povara pe umeri: dupa ce ca e cel mai mare esec al lui Dumnezeu, e si scuza lui pentru acesta. – Radu Herjeu
- Credinta ma ajuta sa combat emotiile negative si sa imi gasesc echilibrul. – Dalai Lama
- Daca poti sa visezi la ceva, o poti si realiza. – Walt Disney
- Gaseste curajul de a fi tu insuti, chiar daca inca nu stii cine esti. – Paulo Coelho
- Antreprenorul construieste o intreprindere, tehnicianul, o slujba. – Michael Gerber
- Cea mai importanta lectie pe care ti-o da viata, e ca afli ca si nebunii au uneori dreptate. – Anonim
- O mare parte a comportamentului urat – inseamna un copil care striga dupa ajutor. – Dr. Shefali Tsabary
- Cea mai buna modalitate de a prezice viitorul este sa-l creezi. – Peter Druckera
- Un cititor traieste o mie de vieti inainte de a muri.Cel care nu citeste traieste o singura viata. – George R.R. Martin
- Exista foarte putine moduri de a expansiona lumea copilului tau.Dragostea pentru carti e cea mai buna. – Jacqueline Kennedy
- Daca nu iti place ceva, schimba-l.Daca nu-l poti schimba, schimba modul in care gandesti despre acel lucru. – Mary Engelbreit
- Nu sta dupa usa atunci cand copilul plange avand o singura dorinta, cea de a te atinge.Mergi la copilul tau.Du-te la el de milioane de ori.Dovedeste-i ca poate avea incredere in oameni, ca poate avea incredere in mediu, ca traim intr-un univers inofensiv. – Peggy O’Mara
- Scoala nu are nimic de-a face cu educatia.Aceasta este un institut de control in care abilitatile de baza ale locuintei in comun sunt predate copiilor. – Winston Churchill
- Lectura este unicul mijloc prin care putem aluneca, uneori involuntar, in pielea, vocea sau sufletul altcuiva. – Joyce Carol Oates
- Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale. – Anonim
- Fiecare copil este, intr-o anumita masura, un geniu si fiecare geniu este, intr-o anumita masura, un copil. – A. Schopenhauer
- Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. – Anatole France
- Daca nu-ti place situatia actuala, atunci fa o schimbare! Nu esti un copac. – Jim Rohn
- Calatorilor, nu e niciun drum, acesta e facut mergand. – Antonio Machado
- Speranta este un mic dejun bun, dar o cina proasta. – Francis Bacon
- Fericirea este ca o minge: alergam duaa ea si cum am prins-o ii dam cu piciorul. – Duisseux
- Copiii trebuie – in timp ce raman copii; sa fie condusi de autoritatea parinteasca, dar, in acelasi timp, trebuie sa fie pregatiti sa nu ramana mereu copii. – C. Wieland
- Pentru mine nu exista o imagine atit de frumoasa ca un zimbet, un ochi stralucit, copii fericiti; nici o muzica atat de dulce ca rasul lor clar si de zbor. – P.T. Barnum
- Viata e un drum ce merita parcurs indiferent de cat de rele sunt conditiile. – Oliver Goldsmith
- O casa fara carti e ca o camera fara ferestre. – Heinrich Mann
- Cel mai mare bine pe care adultii pot sa-l faca–urmasilor lor si societatii este sa le citeasca copiilor. – Carl Sagan
- Ma filmez in multe pelicule pentru copii, pentru ca vreau sa le daruiesc pozitivism.La televizor arata deseori brate si picioare rupte din cauza atacurilor teroriste si a razboaielor, dar copiii au nevoie de dragoste si fericire.Cand cresti, lumea te distruge.E miracol ca inca mai putem zambi. – Johnny Depp
- Singurul mod in care putem trai este sa crestem.Singurul mod in care putem creste este sa ne schimbam.Singurul mod in care putem sa ne schimbam este sa invatam.Singurul mod in care putem invata este sa fim vulnerabili.Si singurul mod de a fi vulnerabili este sa ne aruncam in gol. – C. Joybell
- Cererea de a ierta este pentru cel inteligent, iertarea este nobila si iertarea este inteleapta. – anonim
- Cel slab asteapta o sansa, pe cand cel puternic creeza sansa. – Anchee Min
- Oricine crede ca arta conversatiei a murit, trebuie sa incerce sa duca un copil la culcare. – Robert Gallagher
- Pentru a avea ochi frumosi, uita-te dupa ce e bun in altii; pentru a avea buze frumoase, spune doar vorbe bune; iar pentru a avea tinuta, mergi cu convingerea ca nu esti niciodata singura. – Audrey Hepburn
- Cartile sunt albinele care poarta polenul insufletit de la o minte la alta. – James Russell Lowell
- Suntem ceea ce facem in mod repetat. – Aristotel
- Comunicarea este deprinderea cea mai importanta pe care orice lider o poate dobandi. – Richard Branson
- Ce este un copil? Un experiment.Este o noua incercare de a perfectiona omul cinstit; adica, de a face pe om divinitate. – George Bernard Shaw
- Omul nu e niciodata atat de mare ca atunci cand se lasa in genunchi sa ajute un copil. – Pitagora
- Suntem niste calatori, viata noastra e un drum lung de la pamant la cer. – Irving Stone
- In arta, ca si in razboi, trebuie sa mergi pe drumul tau ca sa invingi. – Grigore Vieru
- Daca cineva nu poate savura citirea unei carti din nou si din nou, nu-i foloseste la nimic chiar daca le-ar citi pe toate. – Oscar Wilde
- Sa alegi cinci carti favorite e ca si cum ar trebui sa alegi cinci parti ale corpului pe care ti-ar placea sa nu le pierzi. – Neil Gaiman
- Sa nu termini de citit o carte doar pentru ca ai inceput-o. – John Witherspoon
- Nu exista viraje gresite.Numai drumuri pe care nu stiam ca trebuie sa le umblam. – Guy Gavriel Kay
- Lucrurile care ne produc suferinta, ne educa. – Benjamin Franklin
- Timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea lin pentru cei ce se tem, prea lung pentru cei care sufera, prea scurt pentru cei ce se bucura, insa pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate. – Henry van Dyke
- Toata apa marii nu poate scufunda o corabie fara sa patrunde in aceasta.Intr-un mod similar, toata negativitatea lumii nu te poate afecta daca nu ii permiti sa patrunda in tine. – zicatoare hindusa
- Succesul inseamna sa treci de la un esec la altul fara sa pierzi din entuziasm. – Winston Churchill
- Puterea este un drog.Cine i-a simtit vreodata gustul, nu se mai lasa de el. – Anonim
- Da-le celor pe care ii iubesti aripi sa zboare, radacini sa se intoarca si motive sa stea. – Anonim
- Nu-mi este frica de maine, pentru ca am vazut ziua de ieri si o iubesc pe cea de astazi. – William Allan White
- Daca vrei sa cresti oameni reusiti din copiii tai, petrece de doua ori mai mult timp cu ei si de doua ori mai putin bani. – Abigal Van Buren
- Petrecem primele 12 luni cu copiii nostri pentru a-i invata sa mearga si sa vorbeasca, iar urmatoarele 12 luni spunandu-le sa stea jos si sa taca. – Phyllis Diller
- Oamenii au dreptul la adevar asa cum au dreptul la viata, libertate si la cautarea fericirii. – Frank Norris
- Cand am cativa banuti imi cumpar carti si daca imi mai ramane ceva cumpar macare si haine. – Desiderius Erasmus
- Teme-te mai putin, spera mai mult; mananca mai putin, mesteca mai mult; vaieta-te mai putin, respira mai mult; vorbeste mai putin, spune mai mult; iubeste mai mult si toate lucrurile bune vor fi ale tale. – Proverb suedez
- Cea mai apriga lupta este cea care nu se duce. – Auguste Rodin
- Nu poti hrani privighetoarea cu povesti. – Lev Tolstoi
- In inima vietii exista o cutie cu ace de siguranta. – Yann Martel
- Copiii trebuie sa fie invatati ceea ce le va fi util atunci cand vor creste. – Aristippus
- Oamenii adevarati pot suferi orice pierderi si sa-si mentina totusi capacitatea de a iubi si de a rade. – Alexandra Ripley
- Daca stiti cum sa diagnosticati bucuria unui copil, intensitatea bucuriei lui, atunci ar fi trebuit sa observati ca cea mai mare bucurie este fericirea dificultatilor depasite, atingerea obiectivelor, secretele deschise, bucuria victoriei si fericirea independentei, stapanirea, posesia. – Janusz Korczak
- Limba romana la sine acasa e o imparatie bogata, careia multe popoare i-au platit banii in aur.A o dezbraca de averile pe care ea le-a adunat in mai bine de 1000 de ani, inseamna a o face din imparateasa cersetoare. – Mihai Eminescu
- Chiar daca un milion de oameni cred intr-o prostie, tot o prostie ramane. – Legea lui Murphy
- Calatorul alege drumul sau drumul il alege pe calator. – Garth Nix
- Barbatii carora le este teama sa devina tati nu inteleg ca aceasta indatorire nu este ceva rezervat barbatilor perfecti, ci este ceva ce ii perfectioneaza pe barbati.Produsul final al cresterii copilului nu este copilul, ci parintele. – Frank Pittman
- Exista doua feluri de suferinta–cea fizica si cea morala.Suferinta fizica o induri, pe cea morala ti-o alegi. – Eric. – Emmanuel Schmitt
- Fluturele isi va aminte mereu ca a fost un vierme. – Mario Benedetti
- Educati copiii si nu va fi necesar sa-i pedepsiti pe oameni. – Pitagora
- Atat timp cat tiparele noastre sunt ascunse, vor ramane neschimbate.Atat timp cat le aducem pe scena mintii si le dam stralucire prin constientizare, se vor schimba inevitabil. – Jan Chozen Bays
- Nu e greu sa construiesti un drum drept pe o campie fara copaci. – Paul Bowles
- O parte din cultura organizatiei depinde de traseul acesteia; sunt lectiile invatate pe parcurs. – Jeff Bezos
- Copiii sunt stapaniti instantaneu si in mod natural de fericire, pentru ca ei insisi sunt bucuria si fericirea prin natura lor. – V.M. Hugo
- Lumea are obiceiul de a pastra secretele pe care nu le cunosc. – Anonim
- Cea mai buna metoda sa prezicem viitorul este sa il inventam! – Francis F. Coppola
- Un copil trebuie sa stie ca este un miracol.Ca inca de la inceputul lumii nu a mai fost un copil ca el si ca nici nu va mai fi un alt copil ca el pana la sfarsitul lumii. – Pablo Casals
- De unde am luat ideea nebuna ca, pentru a-i determina pe copii sa faca mai bine, mai intai trebuie sa-i facem sa se simta mai rau? Gandeste-te la ultima oara cand ai fost umilit sau nedreptatit. – Ti. – ai dorit sa cooperezi sau sa faci mai bine? Jane Nelsen
- Toate comorile pamantului nu pot cumpara o sansa pierduta. – Amanda Scott
- Secretul fericirii nu este sa faci mereu ceea ce vrei, ci sa vrei mereu ceea ce se face. – Leon Tolstoi
- Dupa fiecare munte este un drum, chiar daca nu se poate vedea din vale. – Theodore Roethke
- Numai cel care construieste viitorul are dreptul sa judece trecutul. – Friedrich Nietzsche
- Nu pot trai fara carti. – Thomas Jefferson
- Unui om in accepti firea, nu i-o ierti. – Ileana Vulpescu
- Cartile bune te fac sa-ti pui intrebari. – Scott Westerfeld
- Gandeste precum o regina.Unei regine nu ii este teama de esec.Esecul nu este decat o treapta catre maretie. – Oprah Winfrey
- Un lider puternic se fereste sa fie prea increzator in sine pana in punctul in care isi pierde capacitatea de judecata. – Daniel Lubetzky
- Cuvintele dezvaluie starea de spirit, caracterul si dispozitia vorbitorului. – Plutarh
- Intotdeauna mi-am imaginat Paradisul ca fiind un fel de biblioteca. – Jorge Luis Borges
- Sensul vietii nu este doar sa existi si atat, sa supravietuiesti, ci sa evoluezi, sa avansezi, sa realizezi, sa cuceresti. – Arnold Schwarzenegger
- Fericirea neimpartasita nu are gust. – Charlotte Bronte
- Linistea ne ajuta sa dobandim intelepciune. – Francis Bacon
- Esti singura persoana care iti poarta adidasii si singura care poate merge pe drumul tau. – Anonim
- Viciul congenital al capitalismului–distributia inegala a bogatiei; demnitatea congenitala a socialismului distributia egala a saraciei. – Anonim
- Fiecare are drumul lui pe care trebuie sa fie.E construit pentru tine.Tot ce trebuie sa faci e sa mergi pe el. – Justin Timberlake
- Copiii sunt motivul pentru care cerul nu a distrus lumea inca. – Moritz. – Gotlieb Sapir
- Oamenii te vor sprijini si te vor ajuta cu sfaturi, insa doar tu iti poti experimenta potentialul nelimitat. – Pema Chodron
- Daca iti tratezi copiii de mici precum Dumnezeu, ei vor fi predispusi sa se poarte la maturitate asemeni unor diavoli. – P.D. James
- Puteti ierta cu usurinta un copil care se teme de intuneric.Adevarata tragedie a vietii este atunci cand adultilor le este frica de lumina. – Platon
- Copiii gasesc totul in nimic, oamenii gasesc nimic in tot. – Giacomo Leopardi
- Omul este un animal al aparentelor, niciodata nu este mai mult el insusi decat cand joaca un rol. – William Hazlitt
- Fericirea nu e ceva gata facut, ea vine din faptele tale. – Anonim
- Speranta, inselatoare cum este, ne ajuta cel putin sa ajungem pana la sfarsitul vietii pe un drum agreabil. – Francois VI de la Rochefoucault
- Am avut si eu momentele mele de nebunie.Dar este o anumita responsabilitate sa dai exemple pozitive copiilor tai si acest lucru iti influenteaza alegerile in fiecare aspect al vietii. – Andy Garcia
- Copilaria e o stare fara varsta, ea tine de infinit, este singura felie care topeste intregul univers inconjurator, varsta in care nu spaimele de moarte il macina pe om, ci spaimele de care se infioara si gazele, parte si ele din acest intreg fabulos numit natura.Copilaria este seismograful care anunta cutremurele intime de mai tarziu; in functie de ea, omul se comporta intr-un anumit fel cand e matur, si nu altfel. – Petre Salcudeanu
- Marimea succesului tau este masurata prin taria dorintei tale; prin marimea visului tau si prin modul cum faci fata dezamagirii de a lungul drumului tau. – Robert Kiyosaki
- Nimeni nu poate fi osandit de doua ori pentru aceeasi crima. – Rui Zink
- Nicio munca nu este stresanta.Incapacitatea ta de a iti controla corpul, mintea si emotiile este de vina pentru aparitia stresului. – Sadhguru
- Daca nu stii unde mergi, orice drum te va duce acolo. – Lewis Carroll
- Cineva sta astazi la umbra pentru ca altcineva a plantat un copac cu mult timp in urma. – Warren Buffett
- Intotdeauna le spun copiilor mei ca daca te asezi jos, oamenii vor calca peste tine.Dar daca continui sa te tarasti, sa mergi in patru labe, sa mergi, cineva intotdeauna, dar intotdeauna, iti va da o mana de ajutor.Intotdeauna.Dar trebuie sa continui sa dansezi, trebuie sa continui sa iti misti picioarele. – Anonim
- Cinstea este primul capitol din cartea intelepciunii. – Thomas Jefferson
- Atata vreme cat tot gandesti, gandeste in termeni mari. – Donald Trump
- Oamenii vad doar ceea ce sunt pregatiti sa vada. – Ralph Waldo Emerson
- Cu cat ii ferim mai mult pe copii de dezamagiri, cu atat mai mult vor avea parte de ele. – Fred G. Gosman
- Doamne, da-mi puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul de a schimba ceea ce pot schimba si intelepciunea de a face diferenta intre ele. – Reinhold Niebuhr
- Fiecare moment din viata ta este creativitate infinita, iar universul este infinit de darnic.Este suficient sa ai respectul cuvenit si tot ceea ce iti doreste inima trebuie sa vina la tine. – Mahatma Gandhi
- Capacitatea de a invata este cea mai importanta calitate a unui lider. – Sheryl Sandberg
- Iubirea este absenta judecatii. – Anonim
- Oamenii cu cele mai mari succese nu sunt norocosi; ei fac ceva diferit de toti ceilalti. – Tony Robbins
- Cel mai curajos lucru este acela de a gandi pentru tine.Cu voce tare. – Coco Chanel
- Obstacolele sunt acele lucruri groaznice pe care le vezi cand iti iei ochii de la telul tau. – Henry Ford
- Sfarsitul? Nu, drumul nu se opreste aici.Moartea e doar o alta cale pe care trebuie sa umblam.Una pe care toti o s-o cunoastem.J.R.R. – Tolkien
- Treaba mea ca lider este sa ma asigur ca toti angajatii din companie au in fata mari oportunitati si ca ei simt ca au un impact semnificativ asupra societatii. – Larry Page
- Nu e oare acesta cel mai bun fel de a invata?Ducand greselile pana la capat. – Irving Stone
- Razboiul si pacea incep in inima omului.A avea inima deschisa sau inchisa este un lucru cu implicatii globale. – Pema Chodron
- Haideti sa recunoastem: o carte, un creion, un copil si un profesor pot schimba lumea. – Malala Yousafzay
- Un om si-a ales calea.Sau a facut una noua. – Victoria Schwab
- Cartile se ghideaza dupa morala, nu morala dupa carti. – Theophile Gautier
- O persoana, barbat sau femeie, caruia nu-i place sa citeasca o carte buna, trebuie sa fie intolerabil de proasta. – Jane Austen
- Poti sa traiesti o suta de ani, daca renunti la toate acele lucruri care te fac sa iti doresti sa traiesti atat. – Woody Allen
- Linia dreapta e drumul cel mai scurt intre doua puncte si cel mai lung intre doua suflete. – Nicolae Iorga
- Fericirea este certitudinea de a nu te simti pierdut. – Jorge Bucay
- Cauta intelepciunea pe masura ce inaintezi in varsta, insa priveste viata cu ochi de copil. – Ron Wild
- O carte buna nu are niciodata sfarsit. – R.D. Cumming
- Imi aleg prietenii dupa infatisarea lor, cunostintele dupa caracterul lor si dusmanii dupa inteligenta lor. – Oscar Wilde
- Exista crime mai mare decat aceea de a arde cartile.Una dintre ele este sa nu le citesti. – Joseph Brodsky
- O minte are nevoie de carti, asa cum o sabie are nevoie de tocila pentru a fi ascutita. – George R.R. Martin
- Intelepciunea cea de sus intai este curata, apoi pasnica, ingaduitoare, ascultatoare, plina de mila si de roade bune, neindoielnica si nefatarnica. – Iacov 3:17
- Nu va doriti sanatate si belsug, dar doriti-va sa va surada mereu norocul.Pe Titanic toti au fost sanatosi si bogati, dar au ramas in viata doar norocosii. – Anonim
- Stiind ca nu stii, este umilinta.Sa credeti ca cineva stie ce nu stie, este boala. – Lao Tse
- Daca am citi numai ce citesc altii, am gandi la fel ca ei. – Haruki Murakami
- Atunci cand vorbesc, las cuvintele sa stapaneasca asupra mea.Dar atunci cand tac, incep eu sa stapanesc cuvintele, pot sa le pronunt sau le pot pastra pentru mine. – Anonim
- Parintii sunt osul de care copiii isi ascut dintii. – Peter Ustinov
- O singura voce poate schimba gandirea unei sali pline. – Barack Obama
- Atunci cand simtim dragoste si bunatate fata de cei din jurul nostru, nu doar ca-i facem pe altii sa simta acest lucru, dar ne ajuta pe noi sa ne dezvoltam iubirea si pacea interioara. – Anonim
- Arta intelegerii este arta de a sti ce sa trecem cu vederea. – William James
- Orice inceput este o continuare, cartea vietii e deschisa intotdeauna de la jumatate. – Wislawa Szymborska
- Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei. – Sigmund Freud
- Sa fii bun la toate nu este un mesaj pentru care sa fii dat in judecata. – Floris Maljers
- Atunci cand ne intalnim cu mari tragedii in viata, putem reactiona in doua feluri pierzandu-ne speranta si cedand unor obiceiuri autodistructive, sau alegand sa le vedem ca oportunitati de a ne gasi puterea interioara. – Anonim
- Cel mai bun cadou e pasiunea pentru lectura. – Elizabeth Hardwick
- Cel care asteapta sufera mai mult decat cel care nu asteapta niciodata pe nimeni. – Pablo Neruda
- Nu poti avea diamante fara sa treci prin situatii dificile. – Mary Case
- Ai putea sa ajungi sa nu intelegi ce se intampla, insa un pumn in dinti ar putea fi cel mai bun lucru pentru tine. – Walt Disney
- Este pacat ca atunci cand incepeti sa invatati cum sa traiti, trebuie sa muriti. – Ernesto Sabato
- Pune-ti inima, mintea si sufletul si in cele mai mici si neinsemnate actiuni;acesta este secretul succesului. – Swami Sivananda
- Cartile bune nu isi dezvaluie secretul de la inceput. – Stephen King
- Adevaratul sens al vietii este de a planta copaci, sub a caror umbra nu te astepti sa te odihnesti. – Nelson Henderson
- In momentul in care te multumesti cu mai putin decat meriti, vei primi chiar mai putin decat atat. – Maureen Dowd
- Cel mai mare dar pe care parintii il pot oferi copiilor lor este sa-i lase sa vada cat de mult parintii se iubesc unul pe celalalt. – Marko Petkovic
- Bani multi si responsabilitati putine sunt lucruri pe care rar le gasesti impreuna. – Napoleon Hill
- Un pas mic poate sa fie inceputul unei aventuri grozave. – Anonim
- A ma intreba daca citesc, e ca si cand m-ai intreba daca respir. – Anonim
- Nu veti ajunge niciodata la destinatie, daca veti arunca cu pietre in fiecare caine care va latra. – Anonim
- Viata e ca o excursie, bucura-te de fiecare zi si nu impacheta prea mult bagaj. – Anonim
- Un copil il poate invata pe adult 3 lucruri: sa fie fericit fara niciun motiv; sa fie intotdeauna ocupat cu ceva; sa stie cum sa ceara din tot sufletul lui ceea ce doreste. – Paulo Coelho
- Un caine turbat care nu musca este un caine care va incepe sa se muste singur. – Giuseppe Carisi
- Religia mea este foarte simpla.Religia mea este bunatatea. – Anonim
- Nu poti fi singur daca preferi sa fii tu insuti. – Wayne Dyer
- Sa coci fursecuri sau sa conduci un imperiu ca al Reginei Victoria este acelasi lucru pentru mine.Nu este nicio diferenta in gradul de seriozitate cu care trebuie sa-ti faci treaba. – Martha Steward
- Oamenii sunt ca otelul.Cand isi pierd cumpatul, isi pierd si valoarea. – Chuck Norris
- Cel mai simplu mijloc de a-ti pastra voiosia este sa mergi mereu inainte, neprivind decat drept in fata ta. – H.F. Amiel
- O calitate comuna pe care o vad la oamenii de succes este aceea ca sunt cititori avizi. – Matt Mullenweg
- Copilul este aidoma albinei care aduna nectarul pentru a face miere.Copilul preface totul in miere. – Antoine de Saint Exupery
- Nu este sarac cel ce are putin, ci doar cel ce isi doreste mult. – Seneca
- Succesul nu e definitiv, esecul nu e fatal, important e curajul de a continua. – Anonim
- Cel mai bun lucru pe care poti sa-l cheltuiesti pentru copiii tai este timpul tau. – Louise Hart
- Copilului poti sa-i spui tot, tot; intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii.Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt inca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva.Ce idee trista si nefericita! Si ce bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii cred prea mici si prea nestiutori, cand ei, in realitate, inteleg totul.Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util. – F.M. Dostoievski
- Copiii sunt in primul rand ai mamelor, nu intamplator, barbatilor li s-au atrofiat glandele mamare. – Valeriu Butulescu
- Uitam ca suntem niste particule de praf aruncate prin Univers si ca drumul spre frumos tot in groapa sfarseste.In tot acest mister care se numeste viata, avem o singura certitudinte: sufletul.Este singurul pe care merita sa te bazezi. – Chris Simion
- Incepe sa traiesti de indata, si socoteste fiecare zi ca o viata separata. – Seneca
- Un zambet costa mai putin decat electricitatea, dar ofera mai multa lumina. – proverb scotian
- Si daca in viata uneori necazurile se tin lant, Dumnezeu a lasat ca si cu fericirile sa se intample la fel. – Viorel Patrascu
- Daca omori ucigasul, numarul ucigasilor nu va scadea. – Anonim
- Da-i copilului tot ce cere atunci cand vrea el, asa vei face din el un om care aproape sigur nu va respecta legea cand va fi mare. – J. Edgar Hoover
- Traim pe timpul evenimentelor mari si oamenilor mici. – Anonim
- Avem multi oameni inteligenti, dar putini oameni cu caracter.Acest paradox explica drama perpetua a Romaniei, indiferent de regimul ei politic. – Valeriu Butulescu
- In acest punct se despart drumurile oamenilor, adica daca vrei sa dobandesti linistea sufleteasca si fericirea, atunci fii credincios, dar daca vrei sa fii un apostol al adevarului, atunci cerceteaza. – Nietzsche
- Copiii merg acolo unde se intampla lucruri interesante, dar raman acolo unde este dragoste. – Zig Ziglar
- Daca copiii au crescut asa cum ne-au fost asteptarile, atunci cu siguranta genii au crescut cu noi. – Geothe
- Noi, cei mari, uitam adesea ca am fost copii.Si lucrul acesta ar trebui sa ni-l aducem aminte, mai ales cand ne gasim in fata copiilor. – Alexandru Vlahuta
- Peste 20 de ani vei fi dezamagit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai facut, nu din cauza celor pe care le-ai facut. – Mark Twain
- Provocarile fac viata mai interesanta si efortul de a le face fata da sens vietii.Joshua J. – Marine
- Nu sunt om de afaceri! Sunt o afacere, omule. – Jay. – Z
- E prost acela care niciodata nu isi schimba parerea. – Anonim
- Vietuiesc in limba mea, actionez in limba mea; de la un cuvant pana la altul se intampla toate minunile Universului in limba mea. – Grigore Vieru
- Daca nu ai gunoi, nu poti obtine ingrasamant.Daca nu ai ingrasamant, nu ai cu ce sa hranesti floarea din tine.Ai nevoie de suferinta si de rani.Iar daca stii ca ele sunt organice, stii ca le poti transforma si le poti folosi corespunzator. – Thich Nhat Hanh
- Parintii cu cuvintele, atitudinile si actiunile lor poseda capacitatea de a binecuvanta sau de a blestema identitatea copiilor lor. – Craig Hill
- Sufletul se reface in prezenta copiilor. – Dostoievski
- Inca nu stiu unde duce drumul meu, doar merg pe el. – Olivia Newton. – John
- Daca citesti numai carti pe care toata lumea le citeste, nu vei putea gandi altfel decat gandeste toata lumea. – Haruki Murakami
- Cel mai frumos lucru este acela ca omul nu trebuie sa caute perfectiunea. – George Orwell
- Vulturul se ridica mai sus in vazduh atunci cand zboara contra vantului si nu invers. – Anonim
- N-are rost sa traiesti acolo unde nu ai nimic de facut. – Anonim
- Numai copiii stiu ce se intampla in lume cu adevarat.Ei vad mai mult decat maturii, cred in mai multe, sunt mai cinstiti si va spun de fiecare data la ce sa va asteptati. – Cecilia Ahern
- O viata plina de greseli nu este doar mai onorabila, ci si mai utila decat o viata traita nefacand nimic. – George Bernhard Shaw
- Nu mi-am ales drumul in mod constient.Dar dupa confruntari persistente in planul subconstientului, am sfarsit prin a imbratisa ce este doar pentru mine si sunt multumit. – T.F. Hodge
- Vorbeste cu copiii tai ca si cum ar fi cele mai intelepte, cele mai bune, cele mai frumoase si magice fiinte umane de pe pamant, caci ceea ce cred este ceea ce vor deveni. – Brooke Hampton
- Omului i se poate lua totul, mai putin un lucru: ultima libertate pe care o poate detine—atitudinea pe care alege sa o adopte in orice situatie, propria sa cale. – Viktor Frankl
- Intuitia este un lucru foarte puternic, mai puternic decat inteligenta. – Steve Jobs
- Intr-un final, suntem singurii care putem sa ne facem calatoria.Dar exista si oameni intelepti care ne pot arata directia din cand in cand, uneori prin citate intelepte pe care le gasim intamplator, alteori prin sfaturi, alteori prin simplul fapt ca stim ca exista. – Anonim
- Poruncile nu sunt decat farama cea mai marunta din fiinta lui Dumnezeu.Se prea poate sa implinesti intocmai poruncile si sa fii foarte departe de El. – Hermann Hesse
- Viata este un grabnic drum spre nefiinta. – Dante Alighieri
- Cugetati acelasi lucru unii pentru altii; nu cugetati la cele inalte, ci lasati-va dusi de spre cele smerite.Nu va socotiti voi insiva intelepti. – Romani 12:16
- Nu fi diferit doar de dragul de a fi diferit.Daca vezi lucrurile diferit, functioneaza astfel.Urmeaza-ti propria muza intotdeauna. – Anonim
- Un om care nu se alimenteaza cu visele sale imbatraneste repede. – William Shakespeare
- Imbraca o haina veche, dar cumpara o carte noua. – Austin Phelps
- Uneori atribuim diavolului anumite lucruri pe care nu le pricepem, fara sa ne gandim ca pot fi lucruri ale Domnului, pe care nu le intelegem. – Gabriel Garcia Marquez
- Atunci cand trebuie sa omori un om, nu te costa nimic sa fii politicos. – Anonim
- Problemele, ca si copiii, cresc daca le hranesti. – Lady Holland
- Viata este cu adevarat simpla, dar noi insistam sa ne-o complicam. – Confucius
- Inteleg acum ca circumstantele nasterii cuiva sunt irelevante; ceea ce faci cu darul vietii este ceea ce determina cine esti. – Pokemon
- Fii bun de cate ori se poate.Si intotdeauna se poate. – Anonim
- Trebuie sa vad vreo doua-trei omizi, daca vreau sa vad cum arata un fluture. – Antoine de Saint Exupery
- Ce se petrece, de fapt, intr-o carte cat timp sta inchisa? – Michael Ende
- Chiar si inteleptilor le sta bine sa taca.Iar prostilor cu atat mai mult. – Anonim
- Nu poti deschide o carte si sa nu inveti ceva. – Confucius
- Fii la fel de atent la cartile pe care le citesti precum esti la anturajul pe care il pastrezi, pentru ca obiceiurile si caracterul tau vor fi la fel de mult influentate de ele. – Paxton Hood
- Calea pentru inima unui barbat poate purta o femeie foarte departe de ea insasi. – Elif Shafak
- Sunt o parte a tot ceea ce citesc. – Theodore Roosevelt
- Unul dintre lucrurile pe care te poti baza intotdeauna; acesta este unul din adevarurile universale si probabil ca l-ai mai auzit si in alta parte orice decidem ca vrem sa facem este ceea ce facem. – Anonim
- Da-mi patru ani sa-i invat pe copii si samanta pe care am semanat-o nu va fi niciodata dezradacinata. – Vladimir Lenin
- Daca doresti progrese de la copiii tai, lasa-te sa te auda cum spui altora lucruri bune despre ei. – Haim Ginott
- De vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii. – I Corinteni 1:21
- Pe Dumnezeu nu pot sa-l incapa cele noua colturi ale cerului si nici cele sapte ale pamantului, il incape insa inima omului.” (Zorba grecul. – Nikos Kazantzakis
- Urmeaza cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru altii, responsabilitatea pentru toate actiunile tale. – Anonim
- Vorbeste cu copiii tai ca si cum ar fi cele mai intelepte, cele mai bune, cele mai frumoase si magice fiinte umane de pe pamant.Caci ceea ce ei cred este ceea ce vor deveni. – Brooke Hampton
- Cel mai bun argument impotriva democratiei e o discutie de 5 minute cu un alegator mediu. – Anonim
- Religiile sunt asemenea raurilor, toate se varsa in aceeasi mare. – Elif Shafak
- Daca exista ceva ce dorim sa schimbam la copilul nostru, ar trebui sa ne uitam mai intai la noi insine daca nu exista ceva ce ar trebui schimbat la noi. – C.G. Jung
- Am invatat ca inOmul e facut sa traiasca intre oameni.Prin urmare, ori ii educi, ori ii suporti. – Marcus Aurelius
- Copilul isi recunoaste mama dupa suras. – Virgiliu
- Destinul individual ca o realitate interioara, irationala si imanenta nu se reveleaza decat in durere, ca este singurul drum pozitiv de intelegere launtrica a problemelor personale. – Emil Cioran
- Noi cunoastem oamenii cu ajutorul inimii, nu prin ochi sau intelect. – Mark Twain
- Mintile extraordinare discuta despre idei marete, mintile obisnuite discuta despre evenimente, mintile mici discuta despre oameni. – Eleanor Roosevelt
- Nu fortati niciodata copiii sa cumpere adevarul cu pretul viciului si nu va perfectionati mintea in detrimentul inimii lor.J. – Bernardin
- Sunt o parte din tot ce am gasit in drumul meu. – Alfred Tennyson
- Liderul este acea persoana care reuseste sa scoata simplitate din dezordine, armonie din dezbinare si oportunitate din dificultate. – Albert Einstein
- Oamenii aleg diferite cai pe drumul catre implinire si fericire.Doar pentru ca nu sunt pe drumul tau, nu inseamna ca s-au ratacit. – Anonim
- Vechii egipteni aveau o credinta frumoasa despre moarte.Cand sufletele lor ajungeau la intrarea in rai, strajile le adresau 2 intrebari, iar de raspunsurile lor depindea daca intrau sau nu in Rai.“Ai gasit bucurie in viata ta? – A adus viata ta bucurie celorlalti? Anonim
- Daca nu poti sa zbori, alearga.Daca nu poti sa alergi, mergi.Daca nu poti sa mergi, taraste-te.Insa, indiferent ce faci, mergi inainte. – Martin Luther King Jr
- Pesimistul vede dificultate in fiecare oportunitate.Optimistul vede oportunitate in fiecare dificultate. – Anonim
- Cea mai mare bogatie din aceasta lume sunt copiii, mai mult decat toti banii din lume si toata puterea de pe pamant. – Mario Puzo
- Nimic nu se intampla de la sine.Ceea ce-ti doresti va veni de la tine atunci cand vei intelege ca tu esti acela care trebuie sa determine lucrurile sa-ti rasara in cale, prin propria-ti straduinta. – Ben Stein
- Copiii sunt cea mai valoroasa resursa a lumii si cea mai mare speranta a ei pentru viitor. – John Fitzgerald Kennedy
- Nu exista un mare sens cosmic pentru toti; exista doar sensul pe care fiecare il da vietii sale, un sens individual, o intriga individuala, ca un roman individual, o carte pentru fiecare persoana. – Anain Nin
- Oricand cazi, culege cate ceva de pe pamant. – Oswald Avery
- Oportunitatile, relatiile si banii au inceput sa apara in calea mea, cand am invatat sa multumesc pentru tot ce-mi aparea in viata. – Oprah Winfrey
- Prefer sa mor o moarte plina de sens decat sa traiesc o viata lipsita de sens. – Corazon Aquino
- Paradoxal: daca continui sa iubesc, in ciuda durerii, durerea dispare si in locul ei apare si mai multa dragoste. – Maica Tereza
- Un minut pierdut este de nerecuperat. Oare cum putem pierde ore, cand stim acest lucru? – Ghandhi
- O carte este un dar pe care il poti deschide iar si iar. – Garrison Keillor
- Ofera-ti libertatea de fi tu insuti, iar altora de a fi… ei insisi.Aminteste-ti ca fiecare are propria cale si propriile lectii de invatat.Daca drumurile noastre se intersecteaza, perfect! Dar, daca se despart… este de asemenea bine.Pentru ca totul se intampla intotdeauna spre mai bine. – Sri Shankar
- Omul este produsul gandurilor lui; el devine ceea ce gandeste. – Mahtama Ghandi
- Daca planul ‘A’ esueaza, aminteste-ti ca mai sunt inca 25 de litere. – Chris Guillebea
- Ai copii, dar ai cu cine ti-ai fi dorit cel mai mult sa-i ai sau i-ai avut cu cine s-a putut sau chiar s-a nimerit? Cate lucruri s-ar lamuri din raspunsul sincer la aceasta intrebare. – Ileana Vulpescu
- Oamenii sunt ca vinurile.Cu timpul, fie devin mai buni, fie se transforma in otet. – Papa Ioan. – Paul II
- Intinde-te catre stele chiar daca trebuie sa stai pe un cactus. – Susan Longacre
- Cu totii avem momente in viata cand trebuie sa ne punem la incercare curajul.A intra cu copiii intr-o casa cu un covor alb pe jos este una din acestea. – Emma Bombeck
- Citeste mult, ca Dumnezeu sa-ti limpezeasca mintea. – Parintele Dionysios
- De mic copil am fost pasionat de lectura, iar toti banutii pe care ii primeam ii cheltuiam pe carti. – Benjamin Franklin
- Iti trebuie o pasiune mare, pana la imbecilitate pentru a putea iubi o singura femeie. – Emil Cioran
- Bunatatea in a gandi sau a darui creeaza profunzime si fericire.Bunatatea in a vorbi creeaza o iubire durabila. – Anonim
- Viata este foarte simpla, dar insistam sa o complicam. – Confucius
- Suntem aici pentru un motiv.Cred ca o parte din el este pentru a face un pic de lumina pentru ca oamenii sa-si gaseasca drumul prin intuneric. – Whoopi Goldberg
- Copiii vad in parinti trecutul, parintii vad in copii viitorul. – A.S. Makarenko
- O carte adevarata nu este una pe care o citim, ci una care ne citeste. – Wystan Hugh Auden
- Si in potirul celei mai bune iubiri vei gasi amaraciune. – Nietzsche
- Imaginatia este cheia descoperirii. – Anonim
- Niciodata doi oameni nu vor citi la fel una si aceeasi carte. – Edmund Wilson
- Inainte de a putea realiza un lucru, trebuie sa il vezi clar. – Alex Marrison
- Drumul care duce spre culmile maretiei este plin de obstacole. – Seneca
- Vei fi intotdeuna jucaria preferata a copiilor tai. – Vicky Lansky
- Educatia este miscarea din intuneric spre lumina. – Allan Bloom
- Insemnari pentru sine: Asta e drumul tau, corpul tau, mintea ta si spiritul tau.Sapa adanc in inima ta si incepe sa faci lucruri pentru tine. – Anonim
- Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotarare, efort si timp. – Dalai Lama
- Pe masura ce devenim mai intelepti, realizam ca a incerca sa stabilizam flow-ul sentimentelor este un lucru care nu functioneaza.Sentimentele sunt pur si simplu sentimente si fiecare zi consta in momente placute, dureroase si neutre.A simti durere nu reprezinta un esec. – Jack Kornfield
- Nu putem directiona vantul, dar putem ajusta panzele. – Autor necunoscut
- Daca vrei sa-mi zici cum este inima unui om, nu-mi spune ce citeste, spune-mi ce reciteste. – Francois Mauriac
- Victoria vine dupa multe lupte si nenumarate infrangeri. – Og Mandino
- Trecerea de la destin la menire se face cand certitudinea unei fericite coincidente se transforma in banuiala unei cauzalitati ascunse. – Gabriel Liiceanu
- In drumul tau spre succes, urmeaza cararea neumblata, in locul celor deja cunoscute si general acceptate.John D. – Rockefeller
- Nu o sa merg unde imi dicteaza drumul, ci o sa pasesc pe unde nu este nicio cale si o sa las in urma o poteca. – Murile Strode
- Pesimistul se plange de vant potrivnic.Optimistul asteapta ca acesta sa-si schimbe directia.Realistul schimba orientarea velelor. – William George Ward
- Violenta este ultimul refugiu al incompetentului. – Isaac Asimov
- Sunt doua lucruri esentiale care te vor face intelept cartile pe care le citesti si oamenii pe care-i intalnesti. – Jack Canfield
- Parintii ne ajuta sa devenim oameni, cartile sa ramanem. – Aurelian Silvestru
- Sa ne sacrificam astazi astfel incat copiii nostri sa aiba un viitor mai bun. – Abdul Kalam
- Razboiul este atunci cand pentru interesele altora mor cei nevinovati. – Anonim