Anul 2020 a fost unul dificil pentru toata lumea, din cauza pandemiei de coronavirus. Chiar daca nu ai trecut prin boala sau nu ti-ai pierdut apropiatii din cauza acestei maladii parsive, cu siguranta ai avut de suferit in alte moduri.
In primul rand, cel mai probabil ai fost nevoit sa lucrezi de acasa, neputand sa iti parasesti apartamentul nici pentru multe alte activitati, mai ales in perioada starii de urgenta. In plus, avand in vedere ca restaurantele, mall-urile si alte localuri au fost inchise o perioada indelungata, nici nu ti-ai mai putut satisface nevoia de socializare.
In aceste conditii, in care ai stat mai mult inchis intre patru pereti decat liber, cel mai probabil sanatatea ta psihica a avut de suferit. Trecerea de la o viata sociala activa la sedentarism si inchistare a adus cu sine o instabilitate la nivel mental, care s-a manifestat in moduri mai mult sau mai putin grave.
De altfel, exista deja numeroase studii care confirma acest lucru, iar, daca tulburarile psihice ar fi la fel de usor de diagnosticat precum cazurile noi de Covid-19, atunci acestea sigur ar fi mai numeroase zilnic.
Totusi, exista si o veste buna: poti rezolva problemele care tin de anxietate si atacurile de panica folosind capsule cu ulei de canabis. Acest ulei, care contine doar CBD (canabidiol), nu si THC (tetrahidrocanabinol, substanta activa din canabis), nu creeaza stari psihotice si nici dependenta, avand exclusiv efecte benefice asupra organismului uman.
Pe langa actiunea anti-anxietate, capsulele cu ulei de canabis sunt si un bun antioxidant, regleaza glicemia, echilibreaza raportul dintre colesterolul bun si cel rau si intaresc sistemul imunitar. Mai mult decat atat, ele amelioreaza durerile musculare, regleaza circulatia sangelui, cresc capacitatea de concentrare si imbunatatesc memoria.
In oferta magazinului online specializat CBDLife, se gasesc numeroase variante de capsule cu ulei de canabis, toate aceste produse avand origine controlata si garantia efectului scontat.
Datorita concentratiei si puritatii ridicate, efectul este aproape instantaneu, ceea ce inseamna ca vei simti schimbari in bine din primul moment al administrarii. Pe langa capsulele cu ulei de canabis, exista si varianta supozitoarelor, pentru persoanele care sufera de afectiuni gastrointestinale, greata sau varsaturi, lucru care ar face administrarea orala extrem de dificila.
Un exemplu de produs pe baza de capsule cu ulei de canabis il reprezinta Liposomal Multivitamin Cibdol 90 mg CBD, disponibil la pretul de numai 219 lei. Acest amestec de multivitamine, minerale, arome naturale de fructe si CBD ajuta la alimentarea metabolismului celulelor tale si ofera un impuls sanatos intregului organism, inclusiv in ceea ce priveste diminuarea atacurilor de panica si episoadelor anxioase.
Ingrediente: apa, xilitol, lecitina de soia, vitamina C, glicerol, etanol, sorbat de potasiu, guma de xantan, vitamina B3, bitartrat de colina, aroma de ananas, extract de canepa, glicozide steviol, vitamina B5, vitamina E, inozitol, PABA, vitamina B2, vitamina B6, vitamina B1, tocoferol D-alfa, biotina, metilfolat, vitamina A, hidroxocobalamina, vitamina K, vitamina D / Dozaj: 5 ml, o data pe zi / Mod de administrare: amestecat intr-un pahar cu apa sau suc / Mod de conservare: in frigider / Termen de valabilitate: 2 luni de la deschidere / Cantitate: 150 ml / Continut CBD: 90 mg.