Ileana Stana Ionescu arabescuri pe cortina memoriei 

In teatru ,cum marturisea Horia Lovinescu, nu orice stagiune ofera concluzii ;sunt stagiuni in care cea mai importanta concluzie este speranta. 

Pentru Ileana Stana Ionescu arta este o prelungire a unei stari de gratie, a unui anume sentiment al duratei, numit devotiune. Actrita-venita de la Teatrele din Piatra Neamt si Resita, prin anii 60 a intrat in lumea Thaliei cu dezinvoltura si har,naucind multa lume.In acele suave si trecute vremi ale colaborarii sale cu Teatrul din Piatra Neamt, Ileana Stana Ionescu si-a demonstrat incomensurabilul talent si, cum isi amintea maestrul Horea Popescu, vocatia prieteniei.De-a lungul unei fertile cariere artistice, societara de onoare a Nationalului Bucurestean a jucat, cum scria Valentin Silvestru , mult si de toate, drama si comedie, in varii registre dramatice, cu aceeasi pasiune si naturalete. 

Un moment fast al carierei sale teatral-cinematografice s-a produs atunci cand a fost remarcata in principalul rol feminin din spectacolul Orfeu in infern, de Tennesee Willliams si invitata sa dea concurs la Nationalul bucurestean;astfel s-a petrecut intalnirea sa cu unul din ultimii aristocrati ai culturii romane, pe atunci director al primei scene, neuitatul Zaharia Stancu, (cel ce-i va semna actul de angajare).Sa ne amintim ce a insemnat in evolutia sa artistica, aceea de transmitator inceputa pe scena teatrelor din provincie-debutul ei fulminant in dramatizarea Idiotului dostoievskian, creand o fascinanta Nastasia Filipovna.Acest fapt se datora si maiestriei regizorale a unui profesor si vizionar al actului dramatic, precum Alexandru Finti;ii era partener Florin Piersic.

Premiera cu Idiotul a insemnat pentru aceasta daruita slujitoare a scenei prefigurarea marilor succese de mai tarziu si implicit confirmarea unei maturitati artistice indelung exersate in perioada studentiei.Lenin spunea undeva, ca locul religiei va fi luat de teatru, insa intrebarea esentiala era:ce fel de teatru va putea inlocui-eclesia ? Pentru Ileana Stana Ionescu, teatrul devenise neindoielnic, o religie a fiintei sale. Jocul ei dezinvolt, indiferent de registrul in care isi anima inteligenta- seamana cu o figurina de Saxa, un limpede izvor a carui apropiere te desfata si al carui suras te incanta.In anii studentiei, colegii sai isi aminteau de judecata sa neviciata de prejudecati, de unul sau simt , vorba lui Mazilu, atat de tandru evanescent , de risipitor de armonii , , de dorinta de a evada din realitate in lumea visurilor de aur ale pesonajelor inchipuite . Si astfel, peste ani, norocul a vazut-o, a fost uluit de acest farmec,si i s-a strecurat in destin.Totusi, acest lucru Ileana Stana Ionescu nu-l stie sau nu-l recunoaste si nu se lasa cucerita in viata decat de stilul unei pasiuni:nerenenutarea la un ideal. Sa ne imaginam…cortina se ridica , piesa incepe incet , neutra, aproape plicticos.Si deodata intra Ea.Aparitia ei risipeste treptat intunericul din sala, alungand umbrele de pe chipul ascultatorilor.Se risipeste ca un buchet de orhidee.E-n intregime numai a rolului si totusi, fara s-o spuna anume , se gandeste si la spectatori. 

Ramane memorabila in conturarea unui personaj precum acea servitoare tiganca , din spectacolul realizat de H. Popescu, cu adaptarea lui T. Musatescu, dupa Coana Chirita rol in care nervul si firescul tratarii scenice, se asociau cu alte interpretari antologice datorate Dragai Olteanu- Matei, Rodica Popescu- Bitanescu, lui Grigore Gonta sau Florin Piersic. Din dramaturgia celui ce l-a creat pe incoruptibilul Spirache Necsulescu se detaseaza gama rolurilor feminine, de la Miza la Chiriachita.Mai tarziu, trecand frontiera comediei a fost un seducator idol in Idolul si Ion Anapoda al lui G.M.Zamfirescu,avandu-l drept partener pe Mihai Fotino(acelasi subtil joc al starilor interioare, de la delicatete la sarcasm si melancolie aurorala se releva si in partitura ce i-a fost incredintata de Geo Saizescu in pelicula Cuibul de viespi,incursiune satirica in subterana gaitelorlui Al Kiritescu). Desi astazi joaca mai putin ca altadata,cariera sa este departe de acea gara terminusce-l ingrozea pe un Fory Etterle, de pilda. Ileana Stana Ionescu iubeste teatrul nu din vanitatea unei victorii ades trecatoare, iluzorii precum gongul de-inceput de replica, ci din bucuria de a se darui celorlalti, aliate cu infinita putere de a lupta cu necunoscutul din spatele fiecarui personaj. 

O marturie in acest sens o constituie si prezenta ei alaturi de Radu Beligan si Gh.Dinica in comedia bulevardiera Cotletele de Bertrand Blier, in care stilul sau e un amestec de rigoare, simt al firescului si dominatie tipologica neostentativa. Pe campia noastra teatrala unde alearga atatia luminatori cu facle stinse-cum spunea altadata Soare Z.Soare-Ileana Stana Ionescu ramane un model de profesionalism si perpetuu efor, pentru ca luminile rampei sa nu se stinga nicicand de neliniste sau de epuizare.